COMUNICAT
Colegiul Medicilor Călărași își exprimă profunda îngrijorare cu privire la proiectul de modificare al contractului cadru pentru anul 2024 și a normelor metodologice de aplicare a acestuia, aflat în transparență decizională.
Aceste modificări au un impact negativ asupra desfășurării activităților medicale a tuturor furnizorilor de servicii medicale în special în asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate în sensul că noile propuneri ale valorilor minim garantate ale punctelor din medicina primară și ambulatorie – în scădere cu 30% față de valorile anului 2023, coroborate cu impactul inflației, creșterii fiscalității, creșterii salariale ale personalului angajat, creșterii prețurilor utilităților, duc la blocarea desfășurării activității și funcționării cabinetelor medicale din medicină de familie cât și în ambulatoriul de specialitate.
În aceste condiții cabinetele medicale din medicina de familie și ambulatoriul de specialitate își vor reduce semnificativ activitatea iar personalul angajat va fi disponibilizat, ceea ce va duce inevitabil la deficiențe majore în acordarea serviciilor medicale în medicina de prim contact, respectiv blocarea activităților serviciilor de urgență (prespitalicesc și intraspitalicesc).
Ne raliem și susținem toate formele de protest legale inițiate de Societățile Profesionale, Asociațiile Patronale si Colegiile Teritoriale ale Medicilor precum și CMR, și solicităm retragerea imediată a pachetului de modificări a actelor normative publicat de CNAS in transparenta decizionala, stabilirea unui calendar de întâlniri cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale, și găsirea resurselor bugetare suplimentare și alocarea lor în mod judicios în FNUASS
Conducerea Colegiului Medicilor Călărași
Președinte Olteanu Doina