
M.O. nr.211 bis/11.03.2025 – Ordinul pentru aprobarea Protocolului național de practică medicală privind tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 211 bis/11.III.2025
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE CENTRALE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
O R D I N
pentru aprobarea Protocolului național de practică medicală privind tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății nr. 714 R din 5 martie 2025, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. g1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, ministrul sănătății emite următorul ordin:
Art. 1. — (1) Se aprobă Protocolul național de practică medicală privind tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) În sensul prezentului ordin, protocolul pentru tratament intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut reprezintă ansamblul de măsuri, proceduri și direcții cu privire la îngrijirea pacientului cu accident vascular cerebral acut în etapa prespitalicească cu scopul creșterii eficienței sistemului de urgență, precum și în faza hiperacută în cadrul intraspitalicesc.
Art. 2. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătății nr. 17/2019 privind aprobarea protocolului pentru tratament intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 și 34 bis din 11 ianuarie 2019.
Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
București, 5 martie 2025.
Nr. 714.